Acciza aplicată motorinei va fi redusă cu 25% în prima jumătate a lunii septembrie. Măsura urmărește să limiteze scumpirile resimțite la pompă și presiunea asupra transporturilor și prețurilor bunurilor de consum.
Reducerea stabilită este de 701,07 lei pentru 1.000 de litri, echivalentul a 829,69 lei pe tonă. După ajustare, acciza efectivă va ajunge la 2.103,22 lei pentru 1.000 de litri, respectiv 2.489,05 lei pe tonă.
De ce a fost majorată reducerea
Decizia Ministerului Finanțelor se bazează pe mecanismul prevăzut de Legea nr. 162/2026. Actul normativ impune reevaluarea nivelului accizei la fiecare două săptămâni, în funcție de evoluțiile de pe piață.
„În contextul presiunilor din ultimele două săptămâni, nivelul reducerii accizei la motorină a crescut de la 20% la 25%. Este o intervenție temporară și calibrată, menită să reducă o parte din presiunea fiscală asupra prețului”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Calculele analizate de minister indică o creștere de 45,65% a cotațiilor Platts pentru motorină. În aceeași perioadă, prețul mediu standard a urcat cu 25,45%, evoluție care a determinat revizuirea reducerii de acciză.
Măsura este temporară și are ca obiectiv diminuarea efectelor scumpirilor asupra transporturilor și logisticii. Ministerul estimează că intervenția poate reduce presiunea transmisă ulterior în prețurile bunurilor de consum.
