Alexandru Rogobete, deputat PSD și fost ministru al Sănătății, a fost desemnat oficial de partid pentru aceeași funcție în guvernul condus de Luca Niculescu. Una dintre principalele sale idei este înlocuirea monopolului CNAS cu un sistem în care să concureze mai multe case de asigurări, inclusiv private.
Rogobete are 35 de ani și este prezentat drept apropiat de Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Cei doi au organizat împreună mai multe evenimente cu tematică medicală la Palatul Cotroceni.
Propunerea pentru asigurările de sănătate
În februarie 2026, Alexandru Rogobete declara că dorește să elimine poziția dominantă a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Planul său prevede existența mai multor furnizori de asigurări, care ar putea funcționa în regim public, privat sau public-privat.
„Faptul că există un monopol prin CNAS înseamnă că nu putem vorbi de o competiție”, afirma Rogobete. El susținea că pacienții ar trebui să poată alege între case în funcție de serviciile oferite, nu doar după nivelul tarifelor.
În argumentația sa, fostul ministru a invocat modele din Franța, Spania, Belgia și Germania, precum și sistemul din Israel. „Va apărea concurența între Case, care în orice sistem duce la dezvoltare”, declara Alexandru Rogobete.
Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, administrat de CNAS, a avut în 2025 un buget inițial de 77,2 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 15,4 miliarde de euro.
Critici privind spitalele noi
Mandatul anterior al lui Rogobete a fost contestat de reprezentanți ai opoziției și ai societății civile, care l-au acuzat că a întârziat proiectele pentru construirea unor spitale noi.
Alexandru Rogobete a declarat în mai multe rânduri că este apropiat de Dorel Săndesc, directorul Spitalului Județean din Timișoara și președintele Asociației de Anestezie și Terapie Intensivă.
