Becky Jones avea 21 de ani când a fost diagnosticată cu glioblastom de gradul patru, una dintre cele mai agresive forme de cancer cerebral. A urmat chimioterapie timp de 11 ani, iar în 2025 ar fi aflat că nu avusese niciodată o tumoră și că problema medicală putea fi, de fapt, o inflamație a creierului.
În 2012, tânăra lucra ca operator pe stadionul echipei Coventry City și își cunoscuse acolo partenerul, angajat ca steward. Avea planuri să urmeze o carieră în poliție, însă migrenele severe au determinat-o să ceară ajutor medical.
Becky a fost supusă unei biopsii cerebrale realizate de un neurochirurg din sectorul privat. Potrivit relatării sale, un medic consultant de la University Hospital din Coventry i-ar fi comunicat diagnosticul de glioblastom înainte ca rezultatele biopsiei să fie disponibile.
Femeia susține că i s-a spus să ia temozolomidă, un medicament chimioterapic, pentru tot restul vieții. Tratamentul a continuat 11 ani, deși schema menționată în informațiile medicale presupune șase cicluri desfășurate pe aproximativ șase luni.
În această perioadă, Becky spune că a avut frecvent stări de rău și că nu a putut participa la numeroase evenimente de familie. Tratamentul și teama constantă că suferă de o formă letală de cancer i-au afectat atât viața personală, cât și planurile profesionale.
„Mi s-a spus iar și iar că, fără chimioterapie, voi muri”, a povestit femeia. Ea afirmă că mai multe scanări efectuate de-a lungul anilor nu indicau în mod clar existența unei tumori, însă, atunci când a cerut explicații, i s-ar fi spus că aceasta nu era „vizibilă cu ochiul liber”.
Adevărul aflat după 11 ani
În 2025, cazurile de cancer asociate medicului au început să fie analizate în cadrul trustului medical. Becky spune că, în urma acestor verificări, a aflat că nu avusese tumora cerebrală pentru care fusese tratată atât de mult timp.
Potrivit noilor informații, problema ar fi fost o inflamație a creierului, care ar fi putut fi tratată cu steroizi. La 33 de ani, mamă a doi copii, femeia afirmă că a fost diagnosticată greșit și că a trecut prin tratamente pentru cancer în cea mai mare parte a vieții adulte fără să aibă nevoie de ele.
„Nu am avut niciodată o tumoră cerebrală. Am fost diagnosticată greșit și am trecut prin toate aceste tratamente în cea mai mare parte a vieții mele adulte, fără niciun motiv”, a declarat Becky Jones. „Practic, mi-a distrus viața”, a adăugat ea.
