Papa Leon al XIV-lea este așteptat să apară din nou în fața credincioșilor duminică, la câteva zile după intervenția chirurgicală la plămân. Suveranul Pontif va participa la rugăciunea Angelus, în timp ce Vaticanul anunță că recuperarea sa evoluează favorabil.
Operația a avut loc marți, după diagnosticarea unui adenocarcinom pulmonar. Medicii i-au îndepărtat lobul inferior al plămânului drept, iar Papa și-a recăpătat autonomia pentru activitățile de zi cu zi.
Vaticanul a publicat vineri primele imagini cu Leon al XIV-lea după intervenție. În fotografii, acesta apare în timpul unei slujbe religioase, în picioare și fără sprijin, aspect care susține evaluările oficiale privind starea sa de sănătate.
Cât va mai rămâne internat
Deocamdată, nu a fost anunțată o dată exactă pentru externarea Papei. Vaticanul menține estimarea comunicată la început, respectiv o perioadă de spitalizare de aproximativ o săptămână.
„În acest moment, nu am primit nicio informare din partea medicilor cu privire la externarea sa, în afară de ceea ce ni s-a comunicat de la bun început, şi anume un interval de o săptămână”, a declarat un purtător de cuvânt al Vaticanului.
Apariția de duminică va fi primul moment în care Papa Leon al XIV-lea se va adresa public credincioșilor după internare și operație. În paralel, activitățile sale curente și planurile pentru călătoriile oficiale continuă.
Pregătiri pentru vizita din noiembrie
Vaticanul lucrează în continuare la vizita apostolică programată în America de Sud între 6 și 17 noiembrie. La vârsta de 71 de ani, Papa Leon al XIV-lea ar urma să ajungă în Uruguay, Argentina și Peru.
Keiko Fujimori, președinta Peruului, a menționat posibilitatea ca deplasarea să fie amânată. Vaticanul a publicat însă lista jurnaliștilor acreditați pentru călătorie, iar purtătorul său de cuvânt a confirmat că pregătirile sunt în desfășurare.
